''Aparatorii'' Romaniei

In Romania au fost descoperite , de-a lungul timpului , 4 rase de caini ciobanesti romanesti , mai explicit : ciobanescul romanesc de Bucovina , ciobanescul romanesc corb , ciobanescul romanesc mioritic si ciobanescul romanesc carpatin.Mai jos aveti cateva informatii despre fiecare rasa.
 

                          CIOBANESC ROMANESC DE BUCOVINA

Ciobănescul de Bucovina a fost selecționat dintr-o rasă naturală existentă în Carpați, principalul motiv fiind utilitatea (câine de pază și apărare). Grație a
spectului viguros, aceasta rasă are mulți amatori în România. În
 Bucovina acestei rase i s-a acordat treptat o atenție sporită, îndeosebi din anii '90. Se 
depun eforturi pentru îmbunătățirea rasei.

Este un foarte bun câine de pază pentru locuințe, proprietăți si al turmelor de animale. Acesta obișnuiește să p

atruleze în timpul nopții proprietățile pe care le păzește. Este un excelent însoțitor pe munte, un plăcut animal de companie ce adoră să se joace cu copiii.

Este un câine de talie mare 65-78 cm la 68-80 kg, impozant, solid, bine construit, cu osatura puternică. Deși este masiv nu este un câine greoi. Blana este dublă și bogată. În general aceasta este albă cu pete bine definite negre sau de culoare nisipului. Poate fi și alb tigrat sau total alb sau negru dar aceste exemplare nu sunt foarte căutate.   
 
 
 
 

                            CIOBANESC ROMANESC CORB

Ciobănescul românesc corb este o rasă naturală românească ce s-a format in arealul Carpaților Meridionali și în zona subcarpatică (Dâmbovița, Argeș, Prahova, Brașov). Numele de "Corb" vine de la faptul că blana sa este neagră în întregime.

Ciobănescul românesc corb este inteligent, activ, curajos, mândru, calm si echilibrat, ascultă de stapân si are un instinct de pază puternic. Prietenos și devotat familiei, acesta este totuși neincrezator cu străinii. Este foarte curajos cu posibilii pradatori (lupi, ursi, râsi). Are un lătrat foarte puternic si profund ce poate fi auzit de la distante mari.

Este un câine ciobanesc de stana de talie mare, deci are nevoie de mult spatiu de miscare.

Desi este un câine mare, robust si impozant nu este un câine greoi, are nevoie sa fie agil pentru a alerga dupa eventualii prădători, pentru a mâna turmele si a prinde vacile ce se indepartează de turmă. Ciobănescul românesc corb. are blana total neagră, dar poate avea o pată albă pe piept si poate pe labe, dar cel putin 80% din blana lui trebuie să fie neagră.

 

 

                                                                          

                              CIOBANESC ROMANES MIORITIC 

Ciobănescul Mioritic a fost selecționat dintr-o rasa naturală existentă în Carpați, principalul motiv fiind utilitatea. Este un excelent câine de turma, paznic incoruptibil și un minunat câine de însoțire. Este o rasă foarte veche, care s-a păstrat numai datorită păstorilor, fiind foarte folosit de cei din regiunea Sibiului (mărgineni) sau Săcelele Brașovului (mocani), de unde și denumirea populară a Mioriticului de „barac mocănesc”.

Grație aspectului viguros, aceasta rasă are mulți amatori în România. Este considerat de unii singurul câine care are șanse de a scăpa cu viață când atacă ursul.

Câinii ciobănesc românesc mioritic au un corp masiv, care este acoperit în întregime cu o blană lungă și ciufulită, colorată în nuanțe deschise. Capul acestor câini este masiv; craniul lor este larg, puțin arcuit; botul este puternic, îngustându-se treptat spre nas; lungimea botului este mai mică decât cea a capului. Osul occipital al acestor câini este larg și pronunțat. Nasul lor este bine dezvoltat, larg și negru. Urechile acestor câini nu sunt foarte mari, așezate mai degrabă în partea de sus, triunghiulare, atârnând de fiecare parte a capului. Ochii acestor câini sunt de mărime medie, puțin în formă ovală, de culoarea chihlimbarului sau căprui-deschis. Gâtul câinilor este musculos și masiv, de lungime medie. Corpul lor esterectangular, de lungime medie; spatele este solid, larg și musculos; pieptul acestor câini este larg, moderat pronunțat. Umerii le sunt și ei largi. Coada este așezată sus; în repaos atârna în jos, vârful ei fiind puțin curbat. Când sunt in acțiune, coada este purtat în sus, la înălțimea spatelui, fără a fi însă aplecată peste acesta. Blana acestor câini este lungă și abundentă, acoperind întreg trupul lor, inclusiv capul și picioarele. Blana superioară este ușor ondulată, mai rezistentă și lungă de 3.15-6.3 inch (8-16 cm); cea inferioară este mai densă și mai moale. Culoarea de bază pentru acești câini este de obicei albul, crem deschis sau gri pal, uneori cu pete de aceste culori. Standardul la mioritici: blana alba cu marcaje negre, alb cu gri (vezi standard FCI). Este preferată pielea colorată în gri. Urechile și coada pot fi decupate.

 

 

                               CIOBANESC ROMANESC CARPATIN

Câine ciobănesc românesc carpatin (abreviat CRC) este un câine folosit de secole de ciobanii români din Carpați pentru paza turmelor, fiind un excelent câine de pază. Numărul clasificării FCI: 350, în grupa 2, secția 2.2 (din 2005; provizoriu).În România, primele date despre câinele ciobănesc carpatin au fost consemnate în Revista științelor veterinare, anul XV, nr. 2, februarie, împreună cufotografia unui exemplar ciobănesc din proprietatea colonelului Manolescu, care a obținut premiul I la a 4-a expoziție canină din București (1931).

În aceeași revistă, G. Rădulescu Calafat a publicat primul proiect de standard pentru câinele ciobănesc românesc (în 1934, sub egida Institutului Național Zootehnic)..

În 1937, numărul 6 al revistei “Carpații” dr. G. Moldoveanu de la Institutul Național Zootehnic a publicat standardul rasei Ciobănesc românesc carpatin cu fotografia unui exemplar din județul Muscel.

În martie 1998, un grup de pasionați ai acestei rase a fondat Clubul de câini de rasă Ciobănesc românesc carpatin, redenumit Clubul crescătorilor de câini de rasă Ciobănesc românesc carpatin (CNCCRCRC), cu sediul în Bistrița.

În această perioadă s-a remarcat existența în zona Rucăr a unor câini de tip carpatin, proveniți conform unor surse neoficiale din Țara Dornelor. Aceștia au fost de asemenea considerați strămoși ai carpatinilor actuali. Unii câini au provenit din Munții Călimani și de pe valea Mureșului (din proprietatea unor păstori).

În decembrie 1998, la Piatra Neamț, în prezența unor reprezentanți ai Asociației Chinologice Române, a fost elaborat noul proiect de standard pentru Ciobănescul românesc carpatin, principala sursă de inspirație a autorilor, fiind proiectul de standard din 1937. În ianuarie 1999, proiectul a fost aprobat de AChR.

În septembrie 2000, înființarea asociației Carpatin Rustic Club Român, la Piatra Neamț; sediul mutat apoi în Bistrița. • În martie 2003, la Bistrița: importantă conferință a factorilor implicați în selecția raselor românești sub patronajul AChR. Se înființează subcomisiile pentru CRC, Ciobănescul românesc mioritic și Ciobănescul românesc de Bucovina, câine a cărui denumire apare consemnată acum pentru prima dată în istoria sa. AChR înaintează Comisiilor Tehnică și de Standarde ale Federației Chinologice Internaționale, dosarul cu documentația de omologare. • La 6 Iulie 2005, FCI a aprobat omologarea provizorie a Ciobănescului românesc carpatin (nr. 350) și a Ciobănescului românesc mioritic (349). • La 12 decembrie 2006, la Brașov: Conferința Națională pentru CRC. Intenția participanților era aceea de a fonda un club cu adevărat național. • La 25 martie 2007, la Satu Mare, adunarea generală a AChR. Aprobarea înființării asociației Carpatin Club România (CCR) și suspendarea CNCCRCRC.